Gospodarii dețin oi și vite din al căror lapte produc brânza specifică. Animalele pasc vara pe pajiștile alpine la o stână, iar iarna trăiesc în hodăile răsfirate pe dealurile din jurul satelor, fiind hrănite cu fânul adunat vara de pe pășunile din împrejurimi.

Diversitatea și bogăția culturii pastorale sunt evidențiate atât de ocupații, de tehnica confecționării uneltelor pentru prepararea laptelui cât și de sărbătorile legate de viața pastorală (nedeile).

În trecut, se practica păstoritul pendular și cel transhumant. Astăzi, regăsim păstoritul local (izlaz situat în hotarul satului) și păstoritul cu stână la munte. Scopul final al acestei ocupații a fost și este acela de realizare a produselor pastorale tradiționale.

Transhumanța pastorală este un fenomen etno-cultural pe care îl întâlnim atestat documentar încă din sec al XV-lea, în privilegiile acordate de către domnitorii Țării Românești boierilor din S-E Transilvaniei, care mergeau la iernat cu turmele în Câmpia Bărăganului și Dobrogea. Este o pendulare între văratul vitelor la munte și iernatul în zona de șes, zona de câmpie, în bălțile Dunării, în Dobrogea, în stepele din nordul Mării Negre, în Banat, până în Munții Tatra sau în Croația.

Creșterea animalelor în forma organizată după norme de drept obișnuielnic, numită păstorit, la care participă întreaga obște a satului, se practică numai pentru vărat, moment al ciclului pastoral având ca principal obiectiv asigurarea produselor lactate pentru gospodăria proprietarului în perioada toamnă-iarnă, surplusul fiind destinat schimbului de produse. Iarna trăiesc în hodăile răsfirate pe dealurile din jur.