Înlocuirea covorului natural – pădure cu cel cultural – fâneață, acum câteva sute de ani, a avut ca efect nu numai mărirea biodiversității, dar a creat și dependența noului peisaj agro-pastoral de îngrijirea, prelucrarea și valorificarea acestuia de către om. Fânețele nu pot rezista mai multe sezoane fără să sufere degradări ale compoziției floristice, eroziunea solului și reapariția lăstarilor de pădure, dacă nu beneficiază de îngrijirea localnicilor prin muncile tradiționale: împrăștierea gunoiului de grajd în primăvară, curățirea fânețelor de pietre, cositul, uscatul și strânsul fânului etc.
Fertilizarea solului se face toamna sau primăvara cu gunoi de grajd împrăștiat pe întreaga pășune folosind grebla. Substanțele nutritive sunt apoi spălate de ploaie în pământ. Pentru a evita supra fertilizarea, gunoiul se adună din nou și se îndepărtează.
În același timp sunt adunate pietrele, crengile sau mușuroaiele. Fâneața este gata pregătită de cosit în vară pentru o recoltă bogată.
Conform principiului: „mai puţin este mai mult …”, și pentru a nu risca să pierdem această bogăție a pășunilor, trebuie să conștientizăm importanța cositului tradițional și să încurajăm practicarea acestei îndeletniciri.
Pentru a produce o cantitate mai mare, unele suprafeţe se utilizează mai intens (se fertilizează mai mult și se cosesc mai des). Acest lucru are totuşi efecte negative asupra pajiștilor: cu timpul scade biodiversitatea. Ecosistemul „fâneță” iese din echilibru. Speciile frecvente vor fi mai frecvente, iar speciile rare vor fi şi mai rare şi pot dispărea complet. Consecinţa este că fâneaţa începe sa conțină mai puține specii, ea devine tot mai omogenă şi este astfel mult mai vulnerabilă la diversele modificari de mediu, ca de exemplu infestarea cu dăunători.
Prelucrarea fânețelor montane se face în mod tradițional manual. Din păcate, mulţi oameni nu mai au azi nici o disponibilitate să cosească manual fâneţele, prelucrarea fiind foarte solicitantă din punct de vedere fizic.
Pe pantele abrupte şi stâncoase, de obicei nu pot fi folosite motocositoare, care ar ușura puțin munca și din ce în ce mai multe suprafețe de fâneață sunt abandonate.
Prin abandonarea lor fâneţele montane bogate în specii vor fi înlocuite treptat cu păduri de brad sau fag-brad-molid, care nu sunt atât de bogate în specii. Mesteacănul, ca specie pionier, populează înainte de orice altă specie de arbore suprafeţele de fâneaţă care nu mai sunt cosite, provocând schimbarea ecosistemului, a peisajului agro-pastoral, reprezentat de „fânețe”, întru-un ecosistem „pădure”.
