Distance | Duration | Sign | Activities | Location |
---|---|---|---|---|
8.6km | 3h | Hiking, Running, Cycling, Skiing |
Traseul pornește din fața Primăriei Fundata, pe drumul județean, și revine în punctul de plecare pe un drum forestier. Este un traseu cu un grad de dificultate redus, destinat drumeților de toate vârstele și familiilor cu copii. Chiar la începutul traseului, călătorul poate să se alimenteze cu apă răcoritoare de la “Fântâna Roii” și apoi să continue drumul de asfalt care îi dezvăluie caracterul de sat răsfirat al Fundatei.
Drumul șerpuiește printre dealuri și gâlme de calcar ajungând la Școala din Fundata. Pe partea dreaptă, zona se deschide cu Padina Lungă și cu o priveliște deosebită spre Munții Leaota și muchia de legătură cu Munții Bucegi. Drumul de asfalt urcă și coboară vălurit și se întâlnesc la tot pasul, într-o armonie plăcută, unități de cazare, case tradiționale și fânețe întreținute. La intersecția cu o troiță de lemn, traseul continuă la stânga, în ușoară urcare pe drumul forestier, cu fânețe pe ambele părți și garduri de piatră care delimitează proprietățile. După traversarea unei păduri de conifere, traseul se apropie de Complexul Cheile Grădiștei-Fundata, unde se poate face un mic ocol spre restaurant sau spre pistele de sporturi de iarnă/ vară.
De aici, traseul continuă pe drum forestier, printre case răsfirate, unde întâlnim gâlme și formațiuni calcaroase delimitate de fânețe sau pâlcuri de păduri.
“Omulețul roșu” însoțește călătorul pe acest traseu, care spre final merge paralel cu drumul național până întâlnește drumul de asfalt.