Distance | Duration | Sign | Activities | Location |
---|---|---|---|---|
10.1km | 4h | Hiking, Running |
Traseul marcat cu “Omuleț roșu” pornește din spatele Căminului Cultural Moieciu de Sus printr-o urcare abruptă. Se traversează fânețe separate cu garduri, iar priveliștea rămâne ațintită spre Munții Bucegi care domină peisajul.
Urcarea se domolește și ajunge pe un mic platou mărginit de o formațiune stâncoasă pe stânga, “Vârful Bisericuța”. Traseul continuă pe poteca de muchie pe Culmea Bărbulețului, într-o succesiune de mici urcări și coborâri, prin fânețe delimitate de garduri și pâlcuri de arboret. La intersecția cu pădurea se coboară abrupt la stânga, spre marginea satului și se continuă în stânga pe asfalt spre zona centrală. După aproximativ 1 km, în dreptul pensiunii Taverna Moieciu, se urcă susținut pe dreapta spre Plaiul Pleșii.
Traseul continuă pe Culmea Lungă, un vechi traseu folosit de localnici în/și dinspre munte, paralel cu satul, până se ajunge în Colțul Ziliștea, o zonă bine întreținută cu fânețe și odăi pentru animale. Se continuă pe culme prin pâlcuri de pădure, până la intersecția cu o vale largă pe stânga, care coboară lin spre Moieciu.
Se urmează această potecă, se traversează zone de pădure și o vale umbroasă până ce se ajunge într-un drumeag care coboară lin spre centrul satului în spatele Școlii Generale.